Spre centrul pamantului iti gasesc ochii. Sunt negri ca iadul, duri ca suferinta si blanzi ca natura dupa iarna lunga. Si in apele care sunt inca limpezi citesc determinarea de a nu parasi niciodata ceea ce iubesc. In paduri iti intalnesc mainile. Sunt puternice. S-au hranit cu seva si taria copacilor si au invatat sa-si treaca degetele prin lanurile de grau cu aceeasi blandete cu care stiu sa apese strunele sufletului. In soare gasesc dogoarea cu care o sa-mi sorbi imbratisarea de pe buze, din carne si din sangele care clocotind sub pulsatia de caldura.

Bratele sunt liane de care nu as vrea sa ma desprind vreodata. In pesteri, gasesc locul moale si potrivit in care pielea mea face cunostinta cu pielea ta. In firele de iarba aspre care au rasarit printre ghetarii mari si albi iti intalnesc parul scurt. Nu ma pot abtine sa nu-ti trec mana prin par si sa-ti sarut incep pleoapele. Sunt moi si unduitoare si se intind umbros ca niste dealuri. De data asta nu vociferezi, dar respiratia ta ma arde. E ca o lava care curge fierbinte peste mine.a

Degetele tale sunt precum iarba cruda, moi si reci si se impletesc minunat cu gandurile mele. Le vad in deserturile pline de imensitate, intinzandu-se la nesfarsit inaintea noastra. Buzele ti le-am gasit la tarm de mare, cu acelasi gust usor-amar, delicios si interzis, de valuri inspumate. In vanturi si la rascrucea lor, acolo unde se prind de mana si se intrec in jocuri de iubire, iti gasesc visurile, asteptarile si sperantele tale. Si sufletul imi creste groaznic, prins intre orizont si eternitate. In palmele tale gasesc vaile netede prin care mi-au sangerat genunchii, din care s-au prelins picaturi reci de sange. Si in pielea ta gasesc desertul. In porii ei simt granule de nisip, iar in mangaierea ei gasesc ploaia care nu pedepseste niciodata, ci doar binecuvanteaza. In culorile curcubeului, lumina din ochii tai, gasesc speranta ca nu ma vei uita niciodata.

Iar fruntea ta cu riduri aduce multe cu cerul instelat. Ma opresc pentru o secunda pe un pod vechi ca sa sa pot sa-l ascult. Aud sclipirile de stele si le inteleg povestea. Si in furtuni iti gasesc lacrimile. Si in curcubeu dau nas in nas cu cel mai frumos zambet din lume. Ma bucur totusi ca ai construit in nori aceleasi vise in care ne intalnim noaptea... In nemarginirea orizontului iti descopar sufletul. E un pic ciudat, este chiar mai frumos decat mi-am imaginat… Si in mijlocul pustiului nu gasesc nimic in afara de tine. In imbratisarea ta regasesc tot dorul, toata asteptarea, tot suspinul, dorintele adunate si scazute. Tot ce am asteptat o viata...





Tell me
Can you feel my heartbeat
Tell me
As i kneel down at your feet
I knew there would come a time
When these two hearts wouldn't rhyme
Just put your hand in mine forever

For so long
I have been an island
When no one could ever reach the shores
And we've got whole lifetime to share
And i'll always be there
Darling these i swear


So please believe me
For these words i say are true
And don't deny me (yeah yeah)
Are lifetime loving you ohhh
If you ask will i'll be true
Do i give my arm to you
Then i will say I do


I'm ready to begin this journey

Well i'm with you
with every steps you take
And we've got a whole lifetime to share
And i'll always be there
Darling these i swear


So please believe me (yeah yeah yeah)
For these words i say are true....
And don't deny me (yeah yeah yeah)
Are lifetime loving you ohhh
If you ask will i'll be true
Do i give my arm to you
Then i will say I do


Come on just take my hand ohhhh
come on lets make a step for our love
I know this is so hard to believe
So please....
So please believe me
For these words i say are true
And dont deny me (no no no no)
A lifetime loving you (no i dont hoping without you)
And if you as will il be true (i'll be true)
Do i give my arm to you (if you ask if i'll be true)
Do i'll give my arms to you
And i will say i do.




The stars lean down to kiss you
And I lie awake and miss you
Pour me a heavy dose of atmosphere
Cause I'll doze off safe and soundly
But I'll miss your arms around me
I'd send a postcard to you, dear
Cause I wish you were here

I'll watch the night turn light blue
But it's not the same without you
Because it takes two to whisper quietly
The silence isn't so bad
Till I look at my hands and feel sad
Cause the spaces between my fingers
Are right where yours fit perfectly

I'll find repose in new ways
Though I haven't slept in two days
Cause cold nostalgia chills me to the bone
But drenched in vanilla twilight
I'll sit on the front porch all night
Waist deep in thought because when
I think of you I don't feel so alone

I don't feel so alone
I don't feel so alone

As many times as I blink
I'll think of you tonight
(Tonight, tonight, tonight...)

I'll think of you tonight

When violet eyes get brighter
And heavy wings grow lighter
I'll taste the sky and feel alive again
And I'll forget the world that I knew
But I swear I won't forget you
Oh if my voice could reach back through the past
I'd whisper in your ear:
"Oh darling I wish you were here"




I knew at once
The moment that I looked in your eyes
You were the one
That I would love for the rest of my life

You change my heart
You share my every dream
You give me faith to see
Everything I can achieve

Cause you bring out the best in me
You turn my world around
Cause you’re my inspiration
You are all I ever need
You’re every wish that I hope for
I believe in me once more
Baby you bring out the best in me

I know you are
Just like an angel sent from above
In your embrace
You give me more
Than I could ever dream of

You change my heart
You share my every dream
You give me faith to see
Everything I can achieve

Oh you bring out the best in me
You turn my world around
Cause you’re my inspiration (you’re my inspiration)
You are all I ever need
You’re every wish that I hope for
I believe in me once more
Baby you bring out the best in me

And now I know that you
Will save me from the storm
By holding me close
And keepin’ me warm
I always love you from now on

You bring out the best in me
You turn my world around
Cause you’re my inspiration
You are all I ever need
You’re every wish that I hope for
I believe in me once more
Baby you bring out the best in me




Intradevar, sunt ceea ce sunt datorita tie.
Iti multumesc ca existi in viata mea si faci fiecare clipa mai frumoasa!
Te iubesc!


Dorul... sentiment chinuitor ce te curpinde atunci cand timpul si distanta te despart de jumatatea inimii tale... te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. Si cateodata ti-e dor, insa nu-ti dai seama sau , poate, nu vrei sa recunosti..
Inca nu stii ce este dorul?

Dor este cand inchizi ochii, iar in intunericul din fata ta prinde contur chipul zambitor al celui pe care nu l-ai mai vazut de atata amar de vreme, dar pe care il iubesti cu stoicism si incapatanare de copil... si nu intelegi cum, desi iti spuneai de mii de ori ca el este aerul pe care il respiri si ca viata ta nu are niciun sens atunci cand el nu este langa tine, totusi respiri... Si realizezi ca, intradevar, viata ta e strans legata de existenta si apropierea lui, ca este ratiunea ta de a trai, iar dorul nu face decat sa-l iubesti din ce in ce mai mult si sa-l astepti cu jind...

Dor este cand asculti pe intuneric melodiile ce va leaga... sunetele ti se imprima in suflet, iar fiecare vers este analizat cu minutiozitate, descoperindu-i sensul pe care voi l-ati dat pentru fiecare nota si fiecare litera...

Dor este cand iti aprinzi o tigara si iti aduci aminte cum a fost cand ati fumat ultima oara impreuna... cum, pieduti in perdeaua de fum, contopiti intr-o imbratisare, rasunati la unison in imensul intuneric, sub lumina stelelor...

Dor este cand plimbandu-te seara, la apus, pe alei singuratice, vezi pe cineva care ii seamana catusi de putin si te opresti din drum fiindca iti simti picioarele tintuite in asfaltt iar inima si tamplele, tobe batute fara ritm de copii incercati de ambitii si talente...

Dor este cand iti suna telefonul si te agati mereu de speranta nascuta moarta, asteptand sa auzi acea voce carec cand iti spune un simplu "Buna, ce faci?" , te topeste si te inalta catre inaltul ascuns...
Dor este cand citesti pe nerasuflate poeziile eminesciene care stii ca ii plac atat de mult si pe care ti le recita pierzandu-se in privirile tale...

Dor este cand te trezesti dimineata cu senzatia ca toata noaptea l-ai visat, desi nu-ti amintesti sa fi avut vreun vis...

Dorul este..atunci cand il iubesti si astepti cu nerabdare clipa sa-l revezi, desi au trecut doar doua minute de cand te-a condus acasa si ti-a dat sarutul de ramas bun!


Uneori, cand cuvintele sunt prea mici si prea putine, privesc..te privesc!
Cu ochii mintii,
cu ochii mei albastri, limitati la a percepe doar pana la cativa metri si doar cateva culori din imensul spectru al vietii,
cu ochii tuturor punctelor ce se uita la tine cand le desenezi si nici macar nu stii ca pentru ele tu esti tabloul,
cu ochii gandurilor ce nu am reusit sa le dau glas, caci uimita de catifelarea atingerii tale, simtamintele mi-au amutit,
cu ochii orizontului care amesteca terestrul cu cosmicul,
cu ochii stelelor care vad alte stele, sori si astri si le cauta razele pictate in acuarela ca sa-si dea seama daca ceea ce vad este o iluzie sau ele sunt iluzia insasi,
cu ochii tuturor sferelor in care mi-as dori sa ne strangem...

Caci esti completarea deplina...
Sarutul si imbratisarea care ma cuprind perfect...
Ochii adanci plin de mister in care ma pierd de fiecare data..
Aceeasi respiratie egala si aceeasi impresie de caldura.

Iar noi, suntem singuri,
noi avem nevoie de un spatiu si un timp care sa cuprinda extinderea noastra continua si inumana..
Devenirea...
In unul!

Cand ma gatuie departarea,
e paradoxul universal...
Atat de aproape, atat de departe...
Caci nu inteleg cum poti fii departe de mine,
cand eu te simt aici, langa inima mea...
Simt ca esti aerul care ma inconjoara, fiecare picatura de parfum pe care o simt..
Dulceata amaruie a singuratatii...
Si sensurile zboara pe langa mine,
luciditatea incepe sa omoare orice senzatie exterioara.
Raman anesteziata, cu prezenta ta si cu o constiinta de sine alba
aproape orbitoare.
Caut din nou sensul, ratiunea, existenta...
Te caut pe tine...!

Dorul?Ce este dorul?
Ceva inexplicabil, ceva infinit de dureros si infinit de frumos
pentru ca imi aminteste, ne aminteste
ca
existam.
Dorul e ruperea, bucatica aia de realitate care indrazneste sa atenteze la vis,
dar care renunta
pentru ca nu gaseste decat dorinta pura
de a fi aporeape,
de a da totul
si a respira impreuna acelasi apus in nuantele pe care numai ochii din vis le pot vedea.
Si nu orice pereche de ochii..doar ochii tai oglindindu-se in abisul luminat al privirii mele ascunse...

Imi contemplu secundele si pulsul,
incerc sa gasesc un fragment care sa fie numai al meu...
Dar esti peste tot
si ma bucur ca ne putem depasi umanitatea.

Iti simt bataia gandului in al meu,
iti simt degetele invatind acelasi inel
si aud sunetul facut de metalul incalzit de corpurile noastre
cand ne strangem mainile..
Vibram aceeasi simfonie sfeerica verde, in acelasi univers cubic violet
creat de noi, pentru noi.

Suntem,
aici,
atunci,
acolo,
acum,
oriunde,
oricand...
Noi suntem reperul pentru verbele si adverbele incadrarii intr-o lume...

Noi am creat propria noastra lume utopica, eterna, ce imbratiseaza in fiecare clipa gustul iubirii neimblanzite si a fericirii nedescoperite inca de orice alt suflet pamantesc..

Si tocmai pentru ca pot asterne toate aceste ganduri perfecte in silabe imperfecte.. Te iubesc!

Mereu, a ta!


P.S:Numai a ta...!

O, de-ai şti cum şoapta ta divină
Deschide-al visurilor labirint,
Că ce văd eu în privirea-ţi senină
N-a văzut nimeni, nimeni pe pământ.
E-atâta scris ş-atât nu-i scris în sine,
Încât ar trebui un trai de sfânt
Ca să-nţeleagă şoapta ta surprinsă,
Privirea ta cea dulce şi aprinsă.

Şi de-ar pricepe-o... ştii tu ce ar zice

Acel fără de seamăn muritori?
Ţi-ar împleti cununi de aurite spice?
Ghirlănzi de stele mestecate-n flori?
Ar tremura de vorba ce i-ai zice,
S-ar bucura de-amor şi iar de-amor?...
Ce-ar zice e... o ştiu ­ şi eu ţi-o zic:
Privind în ochii-ţi n-ar zice nimic.

Căci ce-i de zis, văzându-te pe tine,

Ce e de zis la frumuseţea ta!
Să-şi smulgă părul când gândeşte-n sine
Că nu-i pe lume faţă ca a ta,
Priviri c-a tale-albastre şi senine,
Sân ca al tău de alb ­ o caldă nea ­
Umeri c-ai tăi de vergină zăpadă,
De aur bucle-aşa frumos să şadă.

O, lasă-mă să mângâi a ta frunte,

Să plec pe sânu-ţi capu-mi obosit...

C-o bucurie tristă te ţin acum în braţe.
Privire în privire şi sân la sân trăim,
Şi gura ta-mi surâde, şi ochii tăi mă-nvaţă
Când ţinem fericirea pe sân cum s-o iubim.

Dar de-oi muri vreodată, copilă gânditoare,
Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubi
Şi-o să petrec în pace prin lumile de soare,
În care-oi dăinui?

Nu, nu, copilă scumpă!... De-i auzi în noapte,
Când vei veghea în rugă la candela de-argint,
De-i auzi cum tristă aripa unei şoapte
Te-atinge aiurind,

De-i auzi vreo arpă sfărmată, plângătoare,
Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini,
Să ştii că prin a nopţii de întuneric mare,
La tine, înger, vin!

Şi să-mi deschizi fereastra, să trec o boare sântă
Prin oalele uitate de veştejite flori,
Să mângâi cu suflarea-mi a ta faţă pălindă,
Ochii tăi gânditori.

Dar de-i muri tu, înger de palidă lumină,
O, ce m-aş face-atuncea, mărite Dumnezeu?
O să te plâng cu vântul ce fluieră-n ruină
În rece zborul său?

Înger venit din ceriuri, oi plânge al tău nume,
L-oi sămăna-n flori palizi şi-n stelele de foc,
Cânta-te-aş ca şi râul cel scuturat de spume
În nopţi ce stau pe loc.

Şi aş primbla durerea-mi pe mări necunoscute,
Prin stânci ce stau în aer, prin munţi cu cap de fier,
Prin selbele bătrâne şi prin pustii tăcute ­
Prin nourii din cer.

Pân-ce bătrân şi palid, cu cap pleşuv ca stânca,
Aş rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun'
Şi aş culca în piatră inima mea adâncă,
Cu dorul ei nebun...



Ai simtit vreodata cum te arde privirea barbatului pe care il iubesti atunci cand se uita in ochii tai adanc in timp ce tace? Ai simtit focul raiului, caldura iadului, adrenalina curgandu-ti ucigator prin vene, dorinta ta de a nu-l lasa niciodata sa plece, dorinta lui de a se pierde pentru totdeauna in bratele tale, certitudinea si extazul de a avea parte de o minune asa cum nu ti-a mai fost dat sa traiesti niciodata? Ai simtit vreodata ca iubirea ta si a lui, iubirea voastra, nu mai are deloc loc, nici spatiu, nici timp sa se reverse, sa te inunde, sa te ravaseasca? Ai simtit vreodata ca indiferent de ceea ce s-ar intampla dupa.... o sa porti aceasta iubire cu tine, inchisa intr-o taina a sufletului, ca pe o bucurie sau ca pe o cruce, ca pe o parte din tine de care nu o sa poti niciodata sa te eliberezi? Eu da. Si el. Probabil ca si tu. Probabil ca si voi.


iubitul meu are umerii luminoşi
el întinde mereu o mână spre soare şi-l stinge
atunci eu aprind luna deasupra noastră
cu un gest simplu sigur de neimitat
şi toţi oamenii tac sau dispar
uneori fugim în lume şi uităm să ne mai întoarcem
despre noi se spune că avem chei potrivite
pentru toate uşile caselor locuite de alţii
că trăim de partea cealaltă a lumii
undeva în pământuri
că suntem închiriaţi pe termen nelimitat unul altuia
că în definitiv nici nu existăm sau că totul e doar o poveste
despre 2 oameni care nu s-au lăsat cunoscuţi sau văzuţi niciodată
şi nici măcar nu mai au vreo şansă

noaptea inventăm anotimpuri şi ţări absurde
ziua plecăm la paris acolo ne cumpărăm priviri admirative
pantofi strălucitori mănuşi albe portţigarete şi pălării violet
seara suntem la veneţia într-o gondolă de jucărie sau la salonic mâncând măsline
până în zori construim castele acoperite de versuri-licurici
dimineaţa scriem poeme pe toate zidurile
trecătorii citesc şi pleacă mai departe zâmbind

iubitul meu are o tristeţe înaltă şi fragedă
ea se revarsă în fluvii pe marile bulevarde ale unor oraşe care nu există
umerii lui sunt luminoşi rozalbă îi este linia fină a gâtului
din pământuri noi facem mereu semne mult prea ciudate prin ceaţă

de pe umerii lui eu privesc spre oameni fără de teamă
şi oamenii tac sau dispar nu înainte de-a spune despre noi
că de fapt n-am existat niciodată
şi nici nu mai avem vreo şansă
închiriaţi cum suntem pe termen nelimitat unul altuia


Ci, de-am fi singuri amândoi
Şi nimeni să ne asculte,

Uitându-mă în ochii tăi,
Ţi-aş spune aşa de multe...


Ar trece vremea şi n-am şti
Ce e aceia vreme
Şi n-ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.


Am fi departe tare duşi,
Străini de lumea-ntreagă:
Pe veşnicie ţi-aş fi drag,
Tu veşnic mi-ai fi dragă;


Cu sărutări am sterge-n ochi
A lacrimilor urme,
Şi cine oare s-a-ndura
Al nostru rai să-l curme?


Ţi-as spune vorbe dulci încet:
Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine...


Şi-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vină?
Nici tu, că nu mă auziai,
Nici eu n-oi fi pricină.







"Ci, de-am fi singuri ..." - Nicolae Iorga


Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns si l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. ...
Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe....
Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit.....
Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii...


Şi visul tace...
Doar fluturii pădurilor
colorează munţii
când umbrele noastre
se sărută
pe scoarţa unui copac.


Lasă-ţi lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,

De ţi-ai da viaţa toată,

Nime-n lume nu ne ştie.

Vin' cu mine, rătăceşte
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezeşte
Glasul vechilor păduri.

Printre crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Şi afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.


Părul tău ţi se desprinde
Şi frumos ţi se mai şede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.

Tânguiosul bucium sună,
L-ascultăm cu-atâta drag,
Pe când iese dulcea lună

Dintr-o rarişte de fag.

Îi răspunde codrul verde
Fermecat şi dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.

Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Ochii tăi sunt plini de milă,
Chip de înger drăgălaş.

Iată lacul. Luna plină,
Poleindu-l, îl străbate;
El, aprins de-a ei lumină,
Simte-a lui singurătate.

Tremurând cu unde-n spume,
Între trestie le farmă
Şi visând o-ntreagă lume
Tot nu poate să adoarmă.


De-al tău chip el se pătrunde,
Ca oglinda îl alege -
Ce priveşti zâmbind în unde?
Eşti frumoasă, se-nţelege.

Înălţimile albastre
Pleacă zarea lor pe dealuri,
Arătând privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.

E-un miros de tei în crânguri,
Dulce-i umbra de răchiţi
Şi suntem atât de singuri
Şi atât de fericiţi!

Numai luna printre ceaţă
Varsă apelor văpaie,
Şi te află strânsă-n braţe,
Dulce dragoste bălaie.








Mihai Eminescu - Lasă-ţi lumea...

Because of you... I laugh a little harder, cry a little less, and smile a little more.



Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
imi e causul palmei tale.

Vor trece ani. Si-nnoitoare,
cu-aceeasi dragoste de fata,
voi bea din palma ta, de care
n-am sa ma satur niciodata.


Pe-acelasi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la fata.
Si-ntaia brazda-am sa-ti sarut
pe-obrazul insemnat de viata !


Dar daca, in aceeasi zi,
mi-ai da sa beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-as opri
tot la causul palmei tale.


(Veronica Porumbacu)


Grijile-mi se pierd în zare,
Simt miros de-ndrăgostit,
Minunată-i clipa-n care
Ochii mei te-au absorbit…

Vorbe se preling în şoapte,

Noaptea are-un alt parfum,
Gândurile mele toate
Te vor însoţi de-acum

Toate-atingerile noastre,

Tot fiorul ce-l trăiesc,
Limpezimea dintre astre,
Toate-mi spun că te iubesc!

(Ovidiu Scridon)




Daca tu ai disparea
Intr-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
As pleca mereu pe mare.

Cu un sac intreg de lut
Si-o spinare de nuiele
Sa te fac de la-nceput
Cu puterea miini mele.

Lucru lung si monoton
Sa te inviez femeie
Eu bolnav Pygmalion
Hai si umbla Galatee.

Daca tu ai disparea
Fir-ar moartea numai viata
Dulcea mea, amara mea
As pleca in tarm de gheata.

Sa te fac din turturi mici
Sa te-mbrac in promoroaca
Si apoi sa poti sa pleci
Ori si unde o sa-ti placa.

De-ai cadea intr-adevar
In momentul marii fringeri,
As veni la tine-ncet
Sa te recompun din ingeri.

Si pe urma voi pleca,
Umilit si iluzoriu,
Unde este casa mea,
O mansarda-n purgatoriu.

Daca tu ai disparea
Si din risu-mi si din plinsu-mi
Te-as gasi in sinea mea,
Te-as cladi din mine insumi.


Casa noastra e mereu luminata numai de lumanari si plina d flori...pt ca ma surprinzi mereu cu cate un buchet... Atunci cand ne uitam la film in sufragerie, adorm in bratele tale... Alteori tu esti cel obosit..si iti incepi visele in poala mea..cand se intampla asta... imi place sa ma joc in parul tau... iar intr-un final adorm si eu.. adormim imbratisati...

Iar dormitorul, are un pat mare... si multe perne... asternuturi rosii... draperii negre asa incat niciun strop de lumina sa nu patrunda si sa coloreze intunericul atunci cand ne iubim in liniste...

In serile in care tu ajungi mai repede acasa imi pregatesti baia... multa spuma, sare de baie, lumanari, sampanie... tot ce stii ca imi place... Cand faci asta... stii ca noaptea se poate termina intr-un singur fel... sau asa incepe...

Acorduri line vibreaza in surdina... in aer plutesc miresme care te incanta... si o dorinta nebuna...de a..deveni unul singur... de a ne uni sufletele si trupurile... Stii ca sunt rusinoasa desi am fost a ta nopti la rand..

De aceea avem numai si numai lumanari in dormitor... pentru ca in lumina lumanarilor imi vezi doar formele,silueta..zambetul si sclipirea din priviri..

Mereu..stau in fata ta cu sfiala..si..ma dezbraci cu grija ca si cand ar fi prima oara... Mereu esti atent..si ma faci sa ma simt in siguranta... Apoi...ne pierdem in sarutari..ne sarutam ca doi nebuni de parca timpul s-ar sfarsi...sau ar sta in loc... mainile noastre umbla peste tot... Ma atingi si te ating ca in prima zi...impinsi de o dorinta carnala...de a poseda trupul celuilalt... Imi spui vorbe dulci la ureche si... iti place sa-mi auzi gemetele in soapta..

Transcedem intr-o alta lume...pana cand linistea ne patrunde...si adormim imbratisati..

..si incepe o noua zi..zi in care pot zambi si pot spune "iubitule,sunt fericita..te iubesc!"...

POETUL

Tu eşti o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sunt o stea ­
Iubita mea.


IUBITA

Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sunt un templu, tu eşti un zeu ­
Iubitul meu.

Tu eşti un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, tu o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt ­
Tu eşti un cânt.


POETUL

Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ţi să te ghicesc ­
Şi te iubesc!


IUBITA

Îţi par o noapte, îţi par o taină
Muiată-n pala a umbrei haină,
Îţi par un cântec sublim încet ­
Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimica nu e, nimic al meu ­
E tot al tău.




Minunea noastra simpla e ca iubim mereu
cu tainica uimire traita-ntâia oara;
ca ne aflam alaturi la bine si la greu,
senini când zarea poate si pentru noi sa moara.

Minunea nostra simpla e darul de a sti
ce-i dor, si ce-i tristete, si ce-i singuratate - 
Minunea noastra simpla e c-am ramas copii
si ca la fel ramânem cât inima ne bate.




Cred in destin..in magie...in vis si in miracole.... si pentru ca stiu sa cred in toate aceste lucruri... viata m-a adus la tine...


Si totul a inceput de la o dragoste interzisa... Eu imi jucam rolul intr-o poveste obscura iar tu… incercai sa-ti ascunzi sentimentele, sa le inneci in valuri salbatice si cautai salvarea in ochii altcuiva, intr-un suflet strain...


Am stat si am privit in urma...


Am realizat ca imi scriam povestea cu cerneala incolora.. si inconstient si independent de mine, in spatele filelor albe se ascundeau dorinte suprimate... Cu fiecare salut cordial, cu fiecare suras innocent... imi furai zambete, plasmuiai himere in inima mea... Pentru mine... erai o enigma nedefinita... asta inca din prima clipa in care vietile noastre s-au intersectat.... Acum doi ani si jumatate am inceput un adevarat periplul...impreuna si...totusi separat... Am pornit pe acelasi drum ingust pe care pana acum paseam in directii diferite... acum insa mergeam in aceeasi directie... deocamdata fiecare pe o parte diferita a drumului...


Te-am observat mult prea usor pentru ca... fara sa faci nimic te remarci prin simpla prezenta... De ce? Pentru ca esti unic..si ai un suflet asa cum nimeni altcineva nu are... intreg globul pamantesc nu se poate compara cu tine si cu maretia inimii tale... Tu insa m-ai remarcat intr-un cu totul alt fel… Am devenit prieteni... dar tu pastrai un secret, adanc ascuns in tine, departe de orice raza de lumina ce provine din lumea lor... Timpul insa..ne-a fost prieten si am ajuns sa-ti aflu taina...


Iubitule... daca ai stii fiecare moment in care imi doream cu ardoare sa-ti gust mierea buzelor.. sa-ti simt caldura bratelor...si sa-ti ascult bataile inimii... Am ascuns tot atunci cand sentimentele se indarjeau si incercau sa iasa la suprafata... Nu-mi imaginam nici intr-o mie de vieti ca... TU... ai putea simti ce va pentru mine...


Pentru noi mereu a existat o poveste nescrisa… pana cand tu ai decis sa asterni primele cuvinte pe hartie…


 Nu mai are rost sa scriu povestea pentru ca o stii mai bine ca mine... stii fiecare capitol pe de rost... fiecare rand cuprins de pasiune, lacrimi, tristete, fericire si dorinta... Stii cand si cum a fost scris… O sa-ti spun in schimb ceea ce credeam si stiam inca dinainte despre tine… si trebuie sa-ti spun ca din momentul in care ne-am continuat voiajul pe aceeasi parte a drumului… mi-ai largit semnificativ orizonturile si ai dat un inteles nou vietii mele… mi-ai rescris trecutul, prezentul si viitorul in acelasi timp…


Inainte de a continua … doresc a-ti spune dragul meu ca..nu incerc sa te ucid;))… Ce citesti reprezinta doar o viziune a sentimentelor mele… si a ceea ce vad eu in privirea ta adanca in care ma pierd in fiecare clipa…care m-a fermecat intr-un mod iremediabil … Iar..asa esti tu:….


O faclie mereu aprinsa, gata sa lumineze drumul oricarui pelegrin ratacit in valurile vietii... o sursa debordanta de optimism si speranta...  un luptator... ai zis ..emancipat...apoi mi-ai zis ca nu esti un luptator... iubitule...daca ai stii numai... te arunci mereu fara ezitare in fluviul pasiunilor ce curg prin viata ta... esti aceea persoana care nu-si petrece zilele incercand sa joace un rol prost regizat pe care i l-au ales altii... care nu-si pierde timpul dand ascultare provocariilor pentru ca e mereu hotorata sa-si creeze singura destinul… Mereu faci tot ceea ce-ti sa in puteri si..astepti mai mult sau mai putin acelasi lucru de la cei din jurul tau..de la unii macar… stii ca si cea mai indepartata stea din Univers se oglindeste in lucrurile din jur… mereu vezi bucuria si importanta lucrurilor simple… stii ca fiecare batalie din trecut are intr-un sfarsit rostul de a te invata ceva… nu-ti este teama sa plangi din pricina unor necazuri vechi, apuse..dar nici sa te bucuri de noi descoperiri... traiesti  o aventura perpetuua si nu te invinovatesti pentru micile nebunii neasteptate… esti gata sa dai mereu totul pentru oricine..dar te risti numai pentru ceea ce merita cu adevarat.. pentru cei care conteaza… nu ai nevoie sa cauti pentru ca neincetat gasesti ratiunea in tot ceea ce misca si respira in jurul tau… niciodata nu te suprapui cu tiparul anost al societatii caci stii sa-ti creezi propria utopie fantezista a carei porti nu necesita o cheie pentru a fi deschisa… ci un suflet cald…


Esti tot ceea ce o femeie isi poate dori…sau cel putin esti cel mai ascuns vis al meu..esti tot ceea ce vreau… pentru mine esti barbatul ideal pentru ca in fiecare zi imi vii in intampinare cu tot ceea ce sufletul meu iti cere sau nu… imbratisarea ta are exact forma zambetului meu iar in ochii tai pot citi norocul de a ma fi intalnit … Nu trebuie sa-ti cer niciodata nimic deoarece in fiecare clipa imi daruiesti totul… nu am nevoie de cuvinte pentru a-ti arata nelinistile mele pentru ca tu intelegi orice numai din priviri… Vesnic m-am temut de ceva in fiecare secunda, insa langa tine nu imi este frica de nimeni si nimic, pentru ca stiu ca ma consideri cel mai de pret bun si nu vei risca nimic pentru a ma pierde… acolo unde incep slabiciunile tale apare subtil forta mea... Inainte de toate imi esti cel mai bun prieten iar umarul tau imi este loc de spovedanie, rasfat sau alint… cu tine ploaia e mereu calda si lumea e mai prietenoasa… de curand mi-am gasit cea mai draga indeletnicire a existentei mele: grija pentru tine… iti zambesc in somn si ma cuprinzi in vis… respiratia ta ma sincronizeaza cu Universul in care mi-a fost dat sa traiesc… si esti singurul care ma invata sa fiu femeie… imi tii sufletul in palme si ma inveti ca iubirea inseamna totul…


Si iubitule, nu schitez imagini din imaginatie, din dorinta sau din neputinta… iti pictez chipul si sufletul in culorile iubirii…


Ti-am spus zilele trecute ca in sinea mea mi-am zis ca nu ma voi grabi sa spun vorbe, poate prea mari, pentru ca in definitiv suntem totusi niste copii, copii mai mari..dar copii… cu toate acestea… desi au trecut de abea doua luni… asculta-ma bine…iti pot spune cu sinceritate ca esti cea mai importanta persoana din viata mea... am regasit in tine izvorul meu de fericire;;) speranta zilei de azi si dorinta zilei de maine.... esenta si parfumul iubirii... ratiunea de a trai:-x… iar fericirea ta nu are ca si motiv decat zambetul pe care ai reusit sa mi-l agati in priviri…


Ti-am spus ca atunci cand eram mica obisnuiam sa imi fabric vise… si am facut asta intr-un mod constant de atunci si pana acum… fiecare vis il inramam si il puneam pe perete…tu ai venit insa si ai dat jos toate tablourile, mi-ai reinventat visele…si ai pictat cu cerneala permanenta pe peretii vietii mele toate visele implinite…


Doar tu reusesti sa ma patrunzi cu privirea, sa ma intelegi..sa ma simti....mai mult decat altii...exact atat cat trebuie... atingerile tale imi dau fiori... ma fac sa ma pierd printre simtiri si sentimente.. iti ascult vocea neincetat si gandurile imi zboara mereu catre tine....nu ma pot satura de soaptele tale si nimeni si nimic, nici macar curgerea implacabila a timpului nu ma poate opri sa te iubesc... tu ma inveti ca destinul poate sa transforme si cele mai ascunse dorinte intr-o realitate inefabila... de cand te cunosc ma pierd in stari ciudate si inexplicabile care nu-mi dau pace...care nu vor sa ma lase dar pe care nu vreau nici eu sa le pierd....iubesc cu inima, cu sufletul, cu ochii.. te iubesc cu toata fiinta mea... tot ce conteaza esti tu, zambetul tau, vocea ta, parfumul tau, cuvintele de alint, soaptele dulci care mi le spui la ureche...


Daca te-as pierde pe tine..m-as pierde si eu in neant...as imbratisa abisul si m-as contopi cu nimicul... As deveni una cu nefiinta... pentru ca in tine sta sufletul meu...sta rasuflarea mea...in tine se gasesc fericirea, linistea, surasul, caldura, speranta, amintirea.... toate dorintele si toate visele mele le pastrez doar in tine... Si numai prin tine stiu ce inseamna a iubi...
Singura frica pe care o mai cunosc este frica de inexistenta..nu doresc sa cunosc nefaptul...
Ma gandesc ca te-as putea pierde dintr-o prostie...dintr-un fapt absurd sau copilaresc..din cauza unui cuvant prost inteles....din cauza unei probleme de stare..din cauza mea..din cauza ta sau din cauza gurilor rele...a ochilor care nu se vad dar care vad si observa in amanuntime...
Si fiindu-mi frica de toate aceste lucruri as vrea sa pot sa iau cu adevarat soarta in maini...sa o modelez asa cum vreau eu....nu dupa legea firii...ci dupa curba viselor mele....sa ii dau forma perfecta a iubirii...sa o pictez cu culorile curcubeului si sa o patrund cu izul serilor de vara....
As vrea sa ma inveti sa zbor... sa putem pluti impreuna spre infinit...sa ne prefacem in fantasme...sa pasim pe acordurile iubirii...sa ne adopte eternitatea...


Am devenit prelungirea degetelor tale... ochii tai care vegheaza infinitul din minte... m-ai transformat in cuvantul nespus si gestul abia indraznind sa se ridice spre albastru... sunt numai pentru tine pleoapa care iti inchide universul... mana cu care mangai stelele, gandul tau de seara gemand de patimi nestiute... sunt talpa cu care imi saruti umbra... Si imi dau seama din ce in ce mai mult ca sunt atat de TU incat sufletele noastre se ineaca in acelasi abis de lumina... sunt samburele tauVizualizaţi blogul de adevar sau...de otrava..sunt gustul buzelor tale dulci-amarui... sunt minuntea nascuta in palma ta intinsa pentru ultima oara la margine de drum....



Lungi priviri dulci imi arunci
Cand suntem numai noi doi
Si imi par ca sunt Lumina
Strabatand crengile moi
Intr-o padurice deasa
Pe o insula aleasa
Unde doi nebuni se-ndeasa
Cu iubire lang-o casa
Si de nimeni nu le pasa
Doar de-o stea...ce n-o mai lasa...

Si ma pierd ca intr-un vis
Cand in brate ma cuprinzi
Si nimicul il aprinzi...
Cu al tau zambet cald,duios
Iar cu soapta Ta cea dulce
Cu puterea unui duce
Si a soarelui ce luce
Faci un nor sa stea in loc
Si-un batran fara noroc
Sa gaseasca intr-o cutie
Ce-au visat altii o mie

Tu,fecioara,cu-al tau ochi
Porti in lumi indepartate
Doi copii,un vis si marea
Ce se-amesteca-nsetate
Jubiland de-nsemnatate
Si de luna involburate
Intr-o noapte de Februarie

Sa iti scriu gandind cu jind
Egoist ca un evreu
N-a fost deloc greu
Caci visez si-astept zambind
Sa fim doar
....noi doi...mereu!

Barbatul tău ţi-a ieşit în cale cu painea şi sarea vietii,imbraţişarea lui are exact forma zâmbetului tau,iar în ochii lui se vede norocul de a te fi intalnit.
Lui nu trebuie să-i ceri nimic pentru că-ţi dă totul.
Pe el nu trebuie să-l minţi cu nimic,pentru că inţelege orice[..].
Bărbatului tău ideal îi zâmbeşti şi-n somn pentru că iubirea ta nu adoarme nicicând,iar respiraţia lui te sincronizeaza cu universul în care ţi-a fost dat să trăieşti.[..]
Poate că trece in momentul ăsta pe sub fereastra ta,sau prin biroul tău,poate mâine va traversa strada odată cu tine..
Ridică ochii şi vei şti-nu mă întreba cum.."

"Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plânga şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi."
Lucian Blaga


Cuvintele ... eternizarea unui gand...... Odata rostite ajung mult mai departe decat noi.
Ai stiut asta cand le-ai rostit?...
Nu ai facut nicio greseala... nu mai spune asta... Dar ceea ce-mi ceri e imposibil..si pentru a infaptui imposibilul ar trebui sa incerc absurdul...
Mi-ai aruncat sageti in suflet iar acum imi ceri sa-ti ocolesc privirea... cuvintele nu sunt un joc de artificii...sunt arme care pot ucide sau care pot inalta... sunt lacrimile celor ce au dorit atat de mult sa planga si nu au putut... sunt vocea inimii...
Puteai sa asculti ratiunea dar ai decis sa alegi sinceritatea... iar inima ta a vorbit...

Acum asculta-ma!... Poti darama un oras.... sau poti arde o carte....poti zgaria marmura...dar niciodata nu poti sterge urma cuvintelor pe care mi-ai lasat-o in suflet... Soaptele mult prea dulci imi rasuna in intreaga fiinta... cateodata se amesteca iar apoi imi revin clar in minte... Mi-ai zis sa le uit, sa incerc sa nu le mai aud... dar ecouri netarmurite de acute ma cuprind in vartejul lor nebun din care incerc zadarnic sa scap... Si daca ma gandesc putin mai bine, vorbesc prostii... nu pot sa scap...nu vreau sa scap...

Ochii tai... labirintul cuvintelor nerostite...

Uneori cuvintele tale nu vor a mai fi rostite ... Iti ajung in gat si simti ca te sufoci... nu poti sa le rostesti... Probabil au invatat sa se revolte... si sa moara... Se arunca de pe buze inapoi in suflet...si tac! Nu poti sa le dai drumul... nu stii cum... si in continuare...tac!
Ai in minte atat de multe cuvinte dar parca niciunul nu pot cuprinde ceea ce simti... sunt prea mici... prea neinsemnate... sau poate ti-e pur si simplu frica... Te temi de puterea cuvintelor... dar... e imposibil... fara a cunoaste puterea cuvintelor nu poti cunoaste oamenii... iar tu ii cunosti... ma cunosti... ma cunosti mult prea bine...
Doar ca limba vocii nu are nevoie de cuvinte pentru a se face inteleasa... ea este scrisa in priviri...
Iar cand cuvintele tac... ochii tai vorbesc... Vocea lor e atat de puternica dar.. numai eu o pot auzi... si doar eu o pot intelege... Ochii tai marturisesc o poveste sublima si surprind inefabilul...
Urasc sa fiu fructul interzis... dar ador sa-ti contemplu privirea...sa ma pierd atat de adanc in lumea ta...
Iar tu vrei doar sa visezi si sa nu mai tii cont de realitate... incearca totusi sa nu te imbeti cu vise..pentru ca te imbeti cu apa chioara... iar atunci nu o sa mai fii capabil sa distingi cu o privire aruncata

About this blog

Citatul Zilei

Evenimentele zilei

Sponsori

Persoane interesate










Sweetness of life..

Sweetness of life..