Dorul... sentiment chinuitor ce te curpinde atunci cand timpul si distanta te despart de jumatatea inimii tale... te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. Si cateodata ti-e dor, insa nu-ti dai seama sau , poate, nu vrei sa recunosti..
Inca nu stii ce este dorul?

Dor este cand inchizi ochii, iar in intunericul din fata ta prinde contur chipul zambitor al celui pe care nu l-ai mai vazut de atata amar de vreme, dar pe care il iubesti cu stoicism si incapatanare de copil... si nu intelegi cum, desi iti spuneai de mii de ori ca el este aerul pe care il respiri si ca viata ta nu are niciun sens atunci cand el nu este langa tine, totusi respiri... Si realizezi ca, intradevar, viata ta e strans legata de existenta si apropierea lui, ca este ratiunea ta de a trai, iar dorul nu face decat sa-l iubesti din ce in ce mai mult si sa-l astepti cu jind...

Dor este cand asculti pe intuneric melodiile ce va leaga... sunetele ti se imprima in suflet, iar fiecare vers este analizat cu minutiozitate, descoperindu-i sensul pe care voi l-ati dat pentru fiecare nota si fiecare litera...

Dor este cand iti aprinzi o tigara si iti aduci aminte cum a fost cand ati fumat ultima oara impreuna... cum, pieduti in perdeaua de fum, contopiti intr-o imbratisare, rasunati la unison in imensul intuneric, sub lumina stelelor...

Dor este cand plimbandu-te seara, la apus, pe alei singuratice, vezi pe cineva care ii seamana catusi de putin si te opresti din drum fiindca iti simti picioarele tintuite in asfaltt iar inima si tamplele, tobe batute fara ritm de copii incercati de ambitii si talente...

Dor este cand iti suna telefonul si te agati mereu de speranta nascuta moarta, asteptand sa auzi acea voce carec cand iti spune un simplu "Buna, ce faci?" , te topeste si te inalta catre inaltul ascuns...
Dor este cand citesti pe nerasuflate poeziile eminesciene care stii ca ii plac atat de mult si pe care ti le recita pierzandu-se in privirile tale...

Dor este cand te trezesti dimineata cu senzatia ca toata noaptea l-ai visat, desi nu-ti amintesti sa fi avut vreun vis...

Dorul este..atunci cand il iubesti si astepti cu nerabdare clipa sa-l revezi, desi au trecut doar doua minute de cand te-a condus acasa si ti-a dat sarutul de ramas bun!

Uneori, cand cuvintele sunt prea mici si prea putine, privesc..te privesc!
Cu ochii mintii,
cu ochii mei albastri, limitati la a percepe doar pana la cativa metri si doar cateva culori din imensul spectru al vietii,
cu ochii tuturor punctelor ce se uita la tine cand le desenezi si nici macar nu stii ca pentru ele tu esti tabloul,
cu ochii gandurilor ce nu am reusit sa le dau glas, caci uimita de catifelarea atingerii tale, simtamintele mi-au amutit,
cu ochii orizontului care amesteca terestrul cu cosmicul,
cu ochii stelelor care vad alte stele, sori si astri si le cauta razele pictate in acuarela ca sa-si dea seama daca ceea ce vad este o iluzie sau ele sunt iluzia insasi,
cu ochii tuturor sferelor in care mi-as dori sa ne strangem...

Caci esti completarea deplina...
Sarutul si imbratisarea care ma cuprind perfect...
Ochii adanci plin de mister in care ma pierd de fiecare data..
Aceeasi respiratie egala si aceeasi impresie de caldura.

Iar noi, suntem singuri,
noi avem nevoie de un spatiu si un timp care sa cuprinda extinderea noastra continua si inumana..
Devenirea...
In unul!

Cand ma gatuie departarea,
e paradoxul universal...
Atat de aproape, atat de departe...
Caci nu inteleg cum poti fii departe de mine,
cand eu te simt aici, langa inima mea...
Simt ca esti aerul care ma inconjoara, fiecare picatura de parfum pe care o simt..
Dulceata amaruie a singuratatii...
Si sensurile zboara pe langa mine,
luciditatea incepe sa omoare orice senzatie exterioara.
Raman anesteziata, cu prezenta ta si cu o constiinta de sine alba
aproape orbitoare.
Caut din nou sensul, ratiunea, existenta...
Te caut pe tine...!

Dorul?Ce este dorul?
Ceva inexplicabil, ceva infinit de dureros si infinit de frumos
pentru ca imi aminteste, ne aminteste
ca
existam.
Dorul e ruperea, bucatica aia de realitate care indrazneste sa atenteze la vis,
dar care renunta
pentru ca nu gaseste decat dorinta pura
de a fi aporeape,
de a da totul
si a respira impreuna acelasi apus in nuantele pe care numai ochii din vis le pot vedea.
Si nu orice pereche de ochii..doar ochii tai oglindindu-se in abisul luminat al privirii mele ascunse...

Imi contemplu secundele si pulsul,
incerc sa gasesc un fragment care sa fie numai al meu...
Dar esti peste tot
si ma bucur ca ne putem depasi umanitatea.

Iti simt bataia gandului in al meu,
iti simt degetele invatind acelasi inel
si aud sunetul facut de metalul incalzit de corpurile noastre
cand ne strangem mainile..
Vibram aceeasi simfonie sfeerica verde, in acelasi univers cubic violet
creat de noi, pentru noi.

Suntem,
aici,
atunci,
acolo,
acum,
oriunde,
oricand...
Noi suntem reperul pentru verbele si adverbele incadrarii intr-o lume...

Noi am creat propria noastra lume utopica, eterna, ce imbratiseaza in fiecare clipa gustul iubirii neimblanzite si a fericirii nedescoperite inca de orice alt suflet pamantesc..

Si tocmai pentru ca pot asterne toate aceste ganduri perfecte in silabe imperfecte.. Te iubesc!

O, de-ai şti cum şoapta ta divină
Deschide-al visurilor labirint,
Că ce văd eu în privirea-ţi senină
N-a văzut nimeni, nimeni pe pământ.
E-atâta scris ş-atât nu-i scris în sine,
Încât ar trebui un trai de sfânt
Ca să-nţeleagă şoapta ta surprinsă,
Privirea ta cea dulce şi aprinsă.

Şi de-ar pricepe-o... ştii tu ce ar zice
Acel fără de seamăn muritori?
Ţi-ar împleti cununi de aurite spice?
Ghirlănzi de stele mestecate-n flori?
Ar tremura de vorba ce i-ai zice,
S-ar bucura de-amor şi iar de-amor?...
Ce-ar zice e... o ştiu ­ şi eu ţi-o zic:
Privind în ochii-ţi n-ar zice nimic.

Căci ce-i de zis, văzându-te pe tine,
Ce e de zis la frumuseţea ta!
Să-şi smulgă părul când gândeşte-n sine
Că nu-i pe lume faţă ca a ta,
Priviri c-a tale-albastre şi senine,
Sân ca al tău de alb ­ o caldă nea ­
Umeri c-ai tăi de vergină zăpadă,
De aur bucle-aşa frumos să şadă.

O, lasă-mă să mângâi a ta frunte,
Să plec pe sânu-ţi capu-mi obosit...